Avize

Avizul de branșare/racordare la sistemul public de apă-canalizare

Definiții și reguli privind branșarea/racordarea la sistemele publice de apă-canalizare

Ce este branșamentul?

Partea din sistemul public de alimentare cu apă care asigură legătura între reţeaua publică de distribuţie şi instalatia interioară a unei incinte sau a unei clădiri. Branşamentul până la contor, inclusiv căminul de branşament şi contorul, aparţin sistemului public de alimentare cu apă, indiferent de modul de finantare al realizării acestuia.

Ce este racordul?

Partea din sistemul public de canalizare care asigură legătura dintre instalaţiile interioare de canalizare ale utilizatorului şi reţeaua publică de canalizare, inclusiv căminul de racord. Racordul de la cămin spre reţea, inclusiv căminul de racord, aparţine sistemului public de canalizare, indiferent de modul de finantare al realizării acestuia.

Ce este avizul de principiu?

Este documentul scris, emis de Apă Ilfov, la cererea Beneficiarului, care cuprinde datele generale privind posibilităţile şi condiţiile tehnice de bransare/racordare la sistemul public de apă-canalizare.

Ce este avizul definitiv de branşare/ racordare?

Este documentul scris, emis de Apă Ilfov, la cererea Beneficiarului, prin care se stabilesc condițiile tehnice de branșare-racordare la sistemul public de apă-canalizare.

Limita de responsabilitate:

Ultima componentă a sistemului public de alimentare a apei potabile este contorul de branşament. Ultima componentă a sistemului public de canalizare este căminul de racord.  

Instalaţiile interioare de apă şi de canalizare dintr-un imobil aparţin proprietarului acestuia. Responsabilitatea întreţinerii şi reparaţiei instalaţiilor interioare revine proprietarului imobilului. Apă Ilfov nu intervine în instalaţiile interioare ale imobilelor şi nici în relaţiile dintre beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare care au acelaşi branşament, respectiv racord.

Etapele realizării branşamentului/ racordului:

Branşarea / racordarea la sistemul public de alimentare cu apă potabilă, respectiv la sistemul public de canalizare presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

I. Obținerea Avizului de Principiu:

Pentru obţinerea avizului de principiu este necesară depunerea următoarelor documente la casieriile locale ale Apă Ilfov sau electronic la adresa de e-mail avize@acilfov.ro:

  • Cerere – emitere aviz de principiu, completata pe modelul Apa Ilfov,
  • Copie BI/CI pentru persoane fizice
  • Copie Certificat Unic de Înregistrare la Registrul Comerţului pentru persoane juridice
  • Copie act proprietate/ copie act închiriere/ hotărâre judecătorească de constituire a Asociaţiei de proprietari
  • Copii planuri cadastrale, scara 1:500 şi 1:2000 cu  încadrarea  în zona a proprietatii
  • Împuternicire persoana juridica

Notă: avizul de principiu favorabil nu oferă drept pentru execuția lucrării!

II. Obținerea Avizului Definitiv și întocmirea/avizarea Proiectului Tehnic:

Pentru obţinerea avizului definitiv este necesară depunerea următoarelor documente la casieriile locale ale Apă Ilfov sau electronic la adresa de e-mail avize@acilfov.ro:

  • Cerere – pentru intocmire proiect si emitere aviz definitiv branşare / racordare, completată pe modelul Apă Ilfov
  • Planul reţelelor interioare și breviarul de calcul al necesarului de debit de apa potabila (solicitant persoana juridica,institutie publica)  respectiv proiectul retelelor apa / canalizare in cazul  condominiului (blocuri, ansambluri de locuinte amplasate pe drumuri de servitute) cu viza unui verificator de specialitate in vederea aprobarii de catre Apa Ilfov
  • Planul instalatiilor interioare cu lista obiectelor sanitare si a altor instalatii alimentate cu apa (sau confirmarea datelor din nota de constatare, daca nu au aparut modificari),  (pentru persoane fizice)
  • Acordul de preluare a apelor uzate pentru persoane juridice – toți operatorii economici care beneficiază direct sau indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilități publice (alimentare cu apa și canalizare) sunt obligați să dețină Acordul de Preluare a apelor uzate rezultate în urma desfășurării activității pe amplasamentul respectiv, indiferent de natura activității desfășurate și de tipul apelor uzate evacuate- menajere, pluviale sau tehnologice/industriale. Mai multe detalii aici
  • Certificatul de urbanism 
  • Imputernicire persoana juridica

III. Execuţia lucrării de branșare-racordare la sistemul public:

  • fie cu Apă Ilfov, situatie in care veti semna cu Apă Ilfov un contract de lucrări pentru execuţia branşamentului de apă/ racordului de canalizare, în baza unui deviz de lucrări
  • fie cu alt operator economic specializat agreat de Apă Ilfov, respectiv de catre un Executant Agreat. Lista operatorilor economici agreati de Apă Ilfov pentru executia de bransamente si racorduri poate fi consultata aici
  • fie în regie proprie.

IV. Recepţia la terminarea lucrărilor:

Beneficiarul are obligația să solicite prezenţa Apa Ilfov înainte de acoperirea lucrărilor ce au necesitat săpături pentru verificarea respectarii proiectului si a lucrărilor ascunse, precum si la momentul conectarii la reteaua publica, verificari in baza carora se va intocmi un Proces Verbal de Receptie a Lucrarilor. Cererea de recepție se va anunța la Apă Ilfov, în scris la branșamente@acilfov.ro, cu două zile înainte de data realizării săpăturii.

Atenție! Dacă Apă Ilfov nu este solicitată să verifice lucrarea, să asiste la montarea piesei de branșare și să efectueze recepția lucrării, nu se va admite conectarea la sistemul public, iar serviciile nu vor fi puse în funcțiune! Beneficiarii nu sunt scutiți de plata unor daune cauzate Operatorului, urmare a intervențiilor neautorizate în sistemul public.

V. Punerea în funcțiune și semnarea contractului de furnizare:

Dacă recepția lucrării este admisă, iar lucrarea respectă prevederile stipulate în aviz/ proiect, se realizează punerea în funcțiune a serviciilor, se montează și sigilează bucla de măsură și se semnează contractul de furnizare, dată la care Beneficiarul devine client al Operatorului.

Ansamblul de contorizare se montează exclusiv de către Operator, contracost. Achiziția ansamblului de contorizare (bucla de măsură) se poate face astfel:

  • fie de către utilizator, doar pentru diametre cuprinse între DN 15 – DN 25 inclusiv.
  • fie de către operator, pentru orice diametru cuprins intre DN 15 – DN 150 inclusiv.

Elementele componente ale buclei de măsură și caracteristicile tehnice pot fi consultate aici.

Nóta-béne: Branșarea utilizatorilor, persoane fizice sau juridice, la reţelele publice de alimentare cu apă și de canalizare se poate face doar în baza avizului definitiv eliberat de Operator, la cererea utilizatorului. Realizarea de branşamente de apă si de canal fără avizul definitiv al Operatorului atrage răspunderea contravenţională, administrativă sau penală, după caz, atât pentru utilizator, cât şi pentru executantul lucrării.

AVIZUL DE AMPLASAMENT (pentru eliberarea autorizațiilor de construire și/sau de desființare)

Avizul de amplasament se eliberează tuturor persoanelor fizice şi juridice care, potrivit legii, trebuie să obţină autorizaţii de construire și/sau de desfiintare de la organele teritoriale cu atribuţii în acest sens.
În vederea obţinerii avizului de amplasament, solicitantul va depune la casieriile locale ale companiei sau electronic la adresa de e-mail avize@acilfov.ro un dosar care să conțină:

  1. Copie certificat de urbanism
  2. Copie act de proprietate/detinere spatiu;
  3. Copie CI / BI – pentru persoane fizice;
  4. Copie dupa Certificatul Unic de Inregistrare la Registrul Comertului – pentru persoane juridice;
  5. CI/BI administrator – pentru persoane juridice;
  6. Imputernicire pentru persoana care depune documentatia in numele beneficiarului;
  7. Plan de incadrare in zona scara 1:2000 – anexa la Certificatul de Urbanism (vizat spre neschimbare), pe care este pozitionata proprietatea;
  8. Plan de situatie scara 1:500– anexa la Certificatul de Urbanism (vizat spre neschimbare), pe care este pozitionata proprietatea, coordonate STEREO 1970;
  9. Proiect faza DTAC (proiectul va include memoriu tehnic in care sa fie specificate distantele de siguranta normate fata de retelele de alimentare cu apa si de canalizare);
  10. Copie dupa dovada de plata a contravalorii avizului de amplasament.

Contravaloare avize de branșare/racordare/amplasament:

Aviz de principiu:

129 lei fără TVA – Tarif aviz de principiu branșament apă sau racord canalizare pentru persoane fizice

210 lei fără TVA – Tarif aviz de principiu branșament apă sau racord canalizare pentru persoane juridice

Aviz definitiv (cu elaborare sau analiza proiect tehnic*):

200 lei fără TVA – Tarif aviz definitiv branșament apă sau racord canalizare pentru persoane fizice și juridice

400 lei fără TVA – Tarif aviz definitiv branșament apă și racord canalizare pentru persoane fizice și juridice

*Apă Ilfov va elabora proiectul tehnic de branșare/racordare pentru toate categoriile de utilizatori individuali, persoane fizice. Acesta va fi eliberat o dată cu avizul definitiv.

*Solicitanții reprezentați de agenti economici, institutii publice si condominii (blocuri, ansambluri rezidentiale, locuinte amplasate pe drumuri de servitute) vor avea obligatia de a depune, in vederea obtinerii avizului definitiv, proiectul de bransare/racordare, care va contine:

a) – memoriul tehnic privind descrierea solutiilor adoptate pentru racordarea la retelele de apa-canalizare

b) – schema de montaj si planul de amplasare branșament/racord si reţele interioare cu identificarea pozitiei caminelor de branșament/racord

c) – breviarul de calcul al necesarului de debit de apa potabila / de evacuare apa uzata, inclusiv pentru utilizarea apei in procese tehnologice

d) – profil longitudinal retele interioare de apa / canalizare

e) – viza unui verificator de specialitate.

Aviz de amplasament (pentru construcții/ demolări):

Nr.Crt Denumire taxe Lei fara TVA
I Taxe emitere avize amplasament pentru locatii ≤ 1000mp (inclusiv PUZ, PUG, PUD)
1 Taxa emitere aviz amplasament PF 300
2 Taxa emitere aviz amplasament PJ 550
II Taxe emitere avize amplasament pentru locatii intre 1000mp- 5000mp (inclusiv PUZ, PUG, PUD)
3 Taxa emitere aviz amplasament PF/PJ 1000
III Taxe emitere avize amplasament pentru locatii ≥5000mp (inclusiv PUZ, PUG, PUD)
4 Taxa emitere aviz amplasament PF/PJ 2000
IV Taxe emitere avize traseu (drumuri, retele utilitati)
5 Taxa emitere aviz traseu ≤ 100ml 150
6 Taxa emitere aviz traseu ≥100ml 1.50 lei/ml

Modalități de transmitere a cererilor și de plată a avizelor:

Atenție! Plata avizelor se va efectua doar după emiterea facturii de către Apă Ilfov, ce va fi transmisă solicitanților via e-mail.

Factura se va emite după verificarea dosarului de aviz transmis de solicitant.

După primirea facturii, plata avizului poate fi efectuată într-una dintre modalitățile prezentate aici

Cererile de avize vor fi transmise la adresa de e-mail avize@acilfov.ro, cu mențiunea clară a locului unde se solicită avizul, tipul de aviz (principiu, definitiv sau amplasament), numele complet al beneficiarului și datele de contact.